A doua zi după alegerile prezidenţiale, România pare a intra într-o nouă sau eră, sau cel puţin aceasta pare a fi aşteptarea celor care au votat în fapt pentru un alt mod de a face politică. Totuşi, astfel de schimbări nu se întâmplă peste noapte, ele presupun evoluţiii lungi, care, de regulă, trebuie păstrate în vedere în ciuda unei actualităţi imediate şi care se cere rezolvată aparent cu mai multă necesitate. În această dimineaţă Klaus Iohannis a început să se comporte deja ca un preşedinte, a cerut Parlamentului respingerea urgentă a legii amnistiei, aflată la sertar de aproape un an. De asemenea Iohannis a cerut partidelor să înceapă imediat discuţiile pentru implementarea votului electronic şi prin corespondenţă, astfel încât să nu mai vedem niciodată scene precum cele de la secţiile de vot din străinătate. În acest sens Iohannis a cerut şi asumarea răspunderii de către cineva, n-a zis de către cine şi l-a rugat pe preşedintelui în funcţie, Traian Băsescu, să recheme de la post ambasadorii şi consulii vinovaţi. Astăzi la România în Direct am decis să comentăm cu dumneavoastră despre reconfigurarea scenei politice româneşti. Fiecare dintre dumneavoastră, dintre noi, şi cei care l-aţi votat dar şi cei care nu l-aţi votat pe Klaus Iohannis, aveţi - şi este normal să aveţi - aşteptări de la Preşedintele României. Vă invităm să îi trasaţi azi, la România în Direct, sarcini concrete… Vă aşteptaţi ca acest preşedinte să negocieze o altă majoritate guvernamentală şi să-şi aducă liberalii la Palatul Victoria? Sau ar trebui ca Iohannis să încurajeze PSD, care are până una alta Parlamentul să guverneze în continuare? Dar în legătură cu fostul adversar Victor Ponta, ce ar trebui să facă preşedintele Iohannis?
MoiseGuran, EuropaFm, RomaniaInDirect by Europa FM